Trase sertarul cu putere și scotoci în lucrurile așezate pe hârtie lipită. Deschise capacul cutiei din plastic al săpunierei și se uită lung la șuvița blondă care lucea în mierea amiezii. Închise ochii și salivă. Se gândi cu teamă la consecințe. Apoi răzui cu unghiile tăiate scurt în textura moale și scoase moneda încastrată în bucata de ceară, lipită peste firele mătăsoase pe care le uni ca să acopere lipsa. Alergă la colțul străzii, se ridică pe vârfuri, întinse moneda din palmă și ceru o înghețată la cornet.
Oana Jindiceanu
Am 3 ani. Merg cu bunicul Carol la serviciu la Mamaie Maria, mama lu' tata. Lucrează la Hotel București, e cofetăreasă. Ne așezăm la o masă rotundă cu găurele ca mileurile de la Mamaie Ștefania. Scaunele sunt la fel și degetul meu intră perfect în găurelele alea. Mamaie Maria îmi aduce o felie de tort diplomat. Diplomat, ce cuvânt ciudat. Bunicul Carol se amuză că nu-mi place coaja de portocală confiată. 40 de ani mai târziu nu am mai găsit tort diplomat ca acela și nici vreo amintire mai dragă.
Florentina Ghițescu
Oamenii nu descoperiseră crema de zahăr ars. Francezii, mai înclinați spre experimentări, au renunțat puțin la unt și au combinat ouă cu lapte și cu zahăr. Dar ideea strălucită a venit când a uitat un ucenic zahărul pe foc și s-a gândit să-și acopere greșeala sub ouă cu lapte. După ce a scos din cuptor prăjitura și-a dat demisia de teama furiei bucătarului șef. I s-a pierdut urma în lume. Se spune că acel bucătar încearcă de-atunci să obțină gustul de fum dulce cremos. Nu a reușit. Încă.
