Pălăria Fedora cu bordură lată îi ascunde chipul. Degetele fine, pline de inele mută elegant, ritmic spatula de la cupa de cristal la gura rujată atent. Privirile lupești ale bărbaților de pe terasă o urmăresc cu discreție aparentă. Coapsa strânsă în fusta albă și picioarele bine croite, cu genunchii mici, joacă pe alocuri razele cernute prin bolta înverzită. Se ridică grațios, pune poșeta, desface bastonul și, răgușită de înghețată, strigă înecat spre plajă, Neluțu, plecăm, hai iute la buni să mă ajuți cu scările.
Iulia Biro
Bunicule, ai ceva bun? N-are moșu' nimic și n-avem cum să ajungem în oraș. Nici picioarele, nici ochii nu mă mai țin. Ehei, ce risipă făceam pe vremuri. Aici nu găseai mai nimic, doar sălbăticiuni din pădurea de lângă noi, dar la oraș altfel stătea treaba. Era ca un depozit cu bunătăți. Taică-tu era tânăr și însetat, cum venea seara, zicea că vrea la cofetărie. Numai tinerele cu sânge dulce alegea. Acum, de la prostiile pe care le mănâncă toți, chiar și noi, vampirii, îmbătrânim. Vine sfârșitul lumii.
Ana-Maria Butuza
Treceam pe lângă terasa cofetăriei Carpați când am zărit o jumătate de savarină uitată pe masă. M-am așezat pe bordură, cu ochii fixați pe farfurie. O pândeam cu o foame disperată, așteptând ca vânzătoarea să plece, numai să nu o ia. Când a dispărut după tejghea, m-am furișat. Gura mi se umpluse de apă și degetele murdare îmi tremurau. Dar m-a văzut și s-a năpustit asupra mea cu ură, dispari drace, mi-a strigat. M-am tras înapoi, dar cârpa udă m-a plesnit peste față. Am strâns prăjitura în pumn. Apoi am scăpat-o.
