Ne-am întâlnit întâmplător, dar a fost o atracție de nestăvilit. Mă sorbea efectiv din priviri, de parcă dețineam leacul pentru obezitate. Așa că am început să fac ce știu eu mai bine. I-am vorbit de precaritatea istoriografiei românești, despre ambiguitatea scrierii istoriei, despre breșa livrescă făcută de Boia sau de lipsa unei traduceri a lui Roesler. Am vorbit ore în șir fără să mă repet. Am încercat să o sun a doua zi cu un rânjet superior. Vedeam posibilă căsătoria. Post telefonic suspendat temporar.
Cecilia Fofiu
Intră în temeteu seara, se întinde pe mormântului lui Ilarie și, Doamne iart-o, se drăgălește cu el până-n zori, șoptește în năframă o muiere. Are pe stelaj fotografia lui la care se-nchină ca la sfinți, zice alta. Am văzut-o și eu ieri, se târa de jale, cât că o cam altoia răposatul, suflă a treia crucindu-se. Amuțesc brusc. Se ridică ca la un semn și, una după alta, șontâc, se apropie de gardul vecinei. Se holbează printre uluci. Văduva, pe lepedeu cu Văsălie, mănâncă ouă și își trec, chicotind, sticla cu jinars.
Aurelian Țolescu
Pe-atunci, telefoane aveau doar cetățenii ceva mai importanți din popor și care prezentau un potențial interes pentru partid și, eventual, securitate. Acele vechi telefoane negre, bej, verzi, alb cu gri, puteau deveni martorul tău tăcut al vieții profesionale sau personale. Prima zi nu aveai ton și reclamai de la telefonul vecinului. A doua zi te vizita un băiat volubil (altul decât telefonistul de cartier) care schimba firul sau aparatul telefonic. Nu după mult timp, fie erai avansat, fie luat pe sus.
