Te întrebai, așa, în gând, ce poți face ca să-i atragi privirea. Aș fi vrut să-i spun ceva, dar privea în altă parte. Am întrebat-o, totuși, ceva banal. Ce vrei să te faci, când vei fi mare? Nu mi-a răspuns. Tipic. Probabil că se credea deja mare, iar întrebarea n-avea sens. Și-a dat jos ochelarii de soare, și a început să-i șteargă. Întoarce capul spre mine. Ești cam ignorant și judeci oamenii prea repede. Vreau să lucrez într-o agenție de modelling. Ca model? zic eu privindu-i ochii albi. Nu, fotograf.
Ligia Dumitrescu
Colorata - mâine-i gata. Auzeam vocea apropiindu-se și odată cu ea mă învăluia nostalgia unor vremuri aproape uitate, când mă rumeneam pe nisipul fierbinte la Mamaia. Am căutat din priviri fotograful și i-am făcut semn. A venit imediat. A dus mâinile în fața ochilor, mimând că mă trage în poză. M-a amuzat. Vino mâine, la amiază, să-ți iei fotografia, mi-a spus. Am râs. Dar m-am dus. Pe aceeași bancă, am găsit o poză. O nebuloasă în care lumina și întunericul se împreunau și nășteau jerbe de culori. Eram chiar eu.
Elia Ghinescu
A apărut într-o toamnă. Cărunt, cu-o pălărie neagră și-un aparat foto vechi. S-a oprit între croitorie și ceainărie. Pe trotuar punea o pancartă: te arăt ție. Au început să vină oameni, întâi din curiozitate. Îi rânduia pe scaunul din fața camerei, nici măcar nu le cerea să zâmbească, apoi îi privea. Un bărbat singur, ce nu mai râsese de ani, a izbucnit în plâns. Un adolescent cu pieptul mânios a plecat tremurând. Ultima a fost o fetiță oarbă. Ea s-a așezat, el a privit-o. Lung. Tăcut. Apoi a apăsat butonul. Click.
