Hai cu mine, dă-mi un motiv să trăiesc, mi-a zis. Aș fi râs în hohote de ceea ce numea el nefericire, dar am dat din cap a înțelegere, l-am mângâiat pe obrazul bărbos, l-am sărutat aproape cast. Tandrețea e atât de ușor de mimat, închizi ochii și vezi casa aceea din Franța, tot spațiul pe care o să-l ai pentru bibliotecă și birou, orele de citit, cafeaua băută în grădina în care o să-ți termini de scris prima carte. Să mergem, i-am susurat, voi fi ton raison d'être, vei fi mon amour. Clișeele funcționează mereu.
Alexandra Buhudini
Fericirea își cere plata în timp. Bag mâna până la cot în buzunarele pantalonilor. Dar ce să vezi? Nu dau decât de niște ceasuri rele fără cheiță. Falită, mă răstignesc în patul lui Procust, îmi potrivesc o ghiulea la o margine de esofag și îi dau drumul în stomac, să spulbere toți fluturii ce te iubesc. Și mor o țâră, cât să mă uit în ochii Luntrașului. Îl sărut cu gura-mi de pucioasă și îl pipăi până dau de tine. Gălbior, rotund, metalic. Mi te așez pe ochi, să-mi plătesc dijma lutului crăpat ce sunt.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Iubitule, nu se mai poate așa. Gata. Trebuie să te hotărăști. M-ai adus la capătul lumii, în cel mai ploios loc. Am înțeles. Când nu plouă faci cercetare. Admit. Ești foarte ocupat. Înțeleg și asta. Vii târziu și obosit. Să zicem că accept. Dar și când plouă, adică 80% din timp, te închizi în birou și mă lași singură ca proasta? Nici bani prea mulți nu ai, așa că am ajuns să mă plictisesc tot trecând din stânga în dreapta aceeași sumă. Te previn, ori plecăm, ori te părăsesc, ori îmi dai mai mulți bani, ooooooori
