Pe unde o mai fi Mihai acum? L-am cunoscut când eram student, el cerșea în fața Băncii Naționale. Își pierduse un picior în clasa a zecea, după cum mi-a povestit mai târziu, într-un accident cauzat de niște oameni răi. Seara, ascunși în curtea interioară a unui bar, beam vin și fumam țigări scumpe - el făcea cinste întotdeauna, din serviciul de la bancă, cum obișnuia să glumească - și discutam filosofie. Știi, mi-a zis odată, oamenii nu te privesc niciodată în ochi când îți aruncă bani în cutie.
Răzvan Dițescu
Fiecare bancnotă e o mărturie a păcatului meu, o unghie murdară ce-mi zgârie sufletul. Câștigate prin minciună, smulse din mâinile celor mai slabi decât mine, le număr noaptea și simt cum viața mi se scurge printre degete. Îmi vine să urlu. Pentru ce? Pentru putere? Pentru ca numele să-mi fie rostit cu teamă? Teama nu înseamnă respect. Nu-mi mai aparțin. Am ajuns sluga acestor hârtii. Când mi-am pierdut demnitatea? Nu știu. Acum doar număr. Și număr. Și fiecare bătaie de inimă e o monedă ce cade, grea, în gol.
Ana-Maria Butuza
Măi, băiete, mă trage în colțul întunecat al holului. Miroase a urină și șobolani. Bătrânul își apropie fața de-a mea. Îi simt halena și întorc capul. Dacă până diseară nu vii cu banii de chirie, îți faci bagajele cu tot cu curva ta. Îhm, zic, și urc scările câte două. Înăuntru, Iulia își scuipă în degete, numărând sutele în fișicuri de o mie. De unde-i ai, nebuno? I-am scos la imprimantă, zice, și iese. Bate la ușa moșului cu banii și ceva în plus. Ești frumoasă, o adulmecă, să fie ai tăi, pentru o oră cu mine.
