Aveam multe jucării, dar cub rubik n-aveam. Zicea mama că e scump. Nici eu nu m-am lăsat: zile în șir am târât sarsanale pline cu sticle și borcane goale la alimentara din capul străzii. Doi lei sticla obișnuită, trei lei sticla de șampanie. Dar șampanie nu prea beau oamenii. Bănuții îi strângeam într-un borcan gol, ascuns sub pat. Când am găsit-o pe mama numărând bănuț cu bănuț, am înghețat. Ia uite, zice ea, ți-ai strâns bani de ghete. Ghete au fost și le-am urât. Nu-i vorbă, și ele pe mine: îmi făceau bătături.
Angelica Miara
Mă numesc Corvina. Sunt o cioară și, ani la rând, am adunat bani găsiți prin parc, păstrându-i într-o scorbură. Îi număram zilnic, cu mândrie. Dar timpul a trecut. Puii vecinilor au zburat spre alte zări și îmi trimiteau vederi din Zanzibar, iar eu, m-am cam saturat să-mi tot număr banii. Într-o zi de vară, cu ochelari de soare în cioc, o bancnotă de 50 de euro prinsă la picior mi-am luat zborul. Acum, stau pe o creangă de cocos, în Maldive. Nimeni nu mă mai întreabă câți bani am. Nici eu nu-i mai număr. Îi trăiesc.
Dana Popescu
Respiră. Mergi, îmi repet, împleticindu-mă către locul în care, cândva, eram întreagă. În urma mea, gheara care-mi strângea inima pictează cu stropi negri de sânge o hartă a deznădejdii. Țip. Hohotele de plâns se lovesc de pereți, cad și se sparg în mii de bucăți. Le adun și mă acopăr cu ele, sperând ca rănile pe care mi le fac să mă ajute să simt ceva. Nu știu cât timp a trecut de când NOI am devenit EU. Cea incompletă. Cea care a decis să numere zâmbetele copilului ei altădată. Când va avea timp. Și suficienți bani.
