Parcă e sfârșitul lumii, conchide ea privind cerul prăbușit, pierit în neguri. Picură de trei zile, nu te-ai plictisit, întreabă fără a-l privi interogând, poate, ploaia. M-am, răspunde el zâmbind. Propui ceva? Ce să propun, copii nu mai facem, aș zice să numărăm iar bănuții din pensie. Și se întoarce cu fața la omul prăvălit comod în fotoliul larg. Așa zici, întreabă el zbanghiu, ghicindu-i prin cărunțeală frumusețea de odinioară. Ia treci încoace. Se apropie cu pași timizi, ca mereu, și i se lasă moale în poală.
Tavi Tone
Edi, un contabil mărunt cu ochelari aburiți, avea un hobby ciudat: sătul să tot numere banii altora, ținea mai nou un carnețel cu evidența iubitelor. Maricica - brunetă, îi plac trandafirii. Ioana - roșcată, râde ca un clopoțel. Daniela - blondă, mă ceartă că uit s-o sun. În fiecare seară, Edi scotea carnețelul, bifa, aduna, scădea. Trei întâlniri săptămâna asta, două cadouri, o ceartă. Per total, profit sentimental. Acum numără doar cucuie, fiindcă a rătăcit carnețelul și habar n-are la care e.
Dorin Vasile
Pe atunci maică-mea lucra la Banca Națională. Sincer, se cam săturase să lege fișicuri de câte o sută cu Bălcescu. În plus, trebuia să fie atentă la culoarea seriei. Adică cele cu serie roșie mergeau la ștabii din partid, în magazinele Comitetului Central. La plecare era verificată până la piele de o femeie tunsă à la Ana. În schimb, taică-miu nu se mai sătura să o privească din spatele unei oglinzi false. Într-o zi, privitul n-a mai fost de ajuns. A deschis ușa biroului și a tras perdeaua peste oglindă.
