Radu stă la colțul străzii precum câinele vecinilor la colțul mesei alor lui, pe când avea o casă, vecini cu un câine și pe-ai lui, dar asta a fost atât de demult, încât Radu nu mai caută să-și amintească. Spală parbrize, stropește din sticla cu un lichid incert, iar când e soare se joacă de-a curcubeul, chiar l-a făcut, îl vedeți, pe acolo voi evada eu, pe raza mov, spune unui șofer care demarează-n trombă, fără să plătească. Radu știe că va încasa, din nou, palme și șuturi multe, cine mai numără?
Andreea Marza
De pe suta de dolari, ochiul Providenței mă privește complice. Benjamin, sper că ești cu mine în seara asta. Hârtie după hârtie, gestul devine reflex. Adrenalina îmi inundă creierul, corpul. Tremur. Hai cu 7. Încă un shot. Sunt pe val. Ochii îmi sclipesc, sunt euforic. Beau, pariez, fumez, sunt un zeu. O clipă aș vrea să mă opresc. Continui. Banii mă iubesc. Se crapă de ziuă. E frig. Intru în barul de la colț. Scot o ultimă hârtie. Caragiale îmi zâmbește: Norocul e prea puțin și lumea prea multă.
Alina Ilie
În săculeț de pânză-și ținea polii, trei mai erau toți. Mâinile frânte sub greutatea sarsanalelor, în care-și purta viața, tremurau. Auzindu-le parcă, le rugă tare, haideți, fetelor, câțiva pași mai rezistați, ne oprim oricum la brutărie. Dar mâinile nu o mai ascultau, sforicica din mânerul desăgii era deja înfipt în palma stângă și picuri roșii o înmuiau. Se opri, oftă, și profitând de statul locului, goli conținutul săculețului în mâna rănită. Numără bănuții cu ochii, strânse pumnul și își zise: pâinea prostește.
