Locuiau în fosta cameră a menajerei, la subsolul vilei care aparținuse familiei de generații, acum naționalizată. În încăperea minusculă, înghesuite, aduseseră patul, un dulap de haine și secretaire-ul. Într-un colț, masa cu două scaune. Tablouri și drapaje de mătase acopereau pereții coșcoviți. În fiecare zi la orele 5 ale după-amiezii, scoteau serviciul de Bohemia, pe un reșou fabricat artizanal de fostul lor grădinar, fierbeau ceaiul, îl turnau în cești și torceau în jurul mesei povești despre fosta lor viață.
Aurelian Țolescu
Pisica Lea era prietenoasă cu toate animăluțele din curte și parcă era, cumva, regina lor. Dimineața își arăta hărnicia și exemplul personal depunând în fața ușii șoricelul ghinionist. Prietena cea mai bună era cățelușa Skiller care încerca mereu să intre în grațiile pisicii. Când Lea a fătat 5 puișori și îi alăpta, Skiller era mereu în preajmă și recupera puiuții mai năzdravani sau, când regina lipsea, cățelușa aduna toți puișorii între lăbuțe și-i păzea. Povestea este despre animăluțe cu suflete imense.
Monica Aldea
Emilian se așeză în jilțul rigid, locul preferat până deunăzi al mătușii Nathalie. Obosit de funeraliile fastuoase ale excentricei nonagenare, pe care cu greu și-o mai amintea, bătea cu degetul în măsuța de abanos, așteptând sosirea avocatului. Era limpede - ca unic moștenitor, va prelua vila somptuoasă și deloc modestele economii. La spital, Emilian auzi ca prin vis vocea asistentei: Să nu mori de inimă rea? Ultima glumă a bătrânei - pisicile moștenesc totul, nepotul doar fotoliul Biedermaier.
