Moartea o căuta pe-acasă și ea făta pui morți doar ca să-i facă-n ciudă. Nu făcuse mulți purici la viețile ei, nici n-avea cum, am dat o gălăgie de bani ca să-i sperii, își purta zgarda precum o Cleopatră sictirită de prea bine. Mi s-a arătat în vis, dormind lângă mine, și eu, poliglotă, știam pisiceasca la perfecție. Oană, dragă, mi-am dat viețile la schimb să-ți fie bine, ascultă la mine, nu mor prințesele când vor zapcii. Când m-am trezit, doi pui, unul alb și unul negru, lipăiau lapte matern.
Ruxandra Donose
La școală mi se spunea Sică. De la pisică. Ochii verzi și o oarecare grație de mâță costelivă îmi justificau porecla. Eram destul de populară, dar în clasa a doua am reușit imposibilul. Să țin atenția șturlubaticilor și liniștea în lipsa învățătoarei, cu o poveste. Momentul acela a fost primul în care am simțit energia indescriptibilă a multor ochi ațintiți pe mine și urechi ascultându-mi vocea. Am continuat să povestesc, cu anii poveștile au devenit muzicale. Și uite-așa am intrat în aristocrația operei.
Yuka Brevi
Da, știu că mă iubești. O simt de fiecare dată când te înghesui, noaptea, sub pătura mea, când torci zgomotos în timp ce înfigi ghearele în pieptul meu, când răstorni, intenționat, ceașca de cafea, telefonul sau vaza de pe noptieră. O simt și când sfâșii pielea veritabilă a canapelei, iar arcurile sar cu forță, brusc, iremediabil. Cu toate astea, câteodată, îmi place să te arunc de la doi metri și ceva. Cazi în picioare, știu, dar tot mă bucur când îți văd piloerecția pe șale și moaca de aristocrată înfuriată. Zât.
