Tot liceul era la picioarele ei. Toți masculii erau sateliții ei. Frumoasă, inteligentă, îmbrăcată top, știa, ca o felină de rasă, când să se alinte, să toarcă de mulțumire, să susure un miau de mulțumire, sau să scoată gheruțele la supărare. Stătea în casa cea mare de pe deal. Avea un tată aspru, dur și nimeni nu o vizita. Nici la petreceri nu mergea. Intră în casă, dezbracă cu grijă hainele împrumutate, luă mopul și merse să o ajute pe maică-sa, menajera casei. Noroc că proprietarii stăteau mai mult în străinătate.
Elena Fermuș
Eram o pisicuță fericită. Preaiubită de stăpânii mei. Astfel că, din grija lor, nu mi-am pierdut nicio viață. Mi-au făcut și pașaport, să pot zbura cu ei. Să îmi arate cerul. Când avionul s-a desprins de sol, mă plimbam țanțoșă pe culoar. Pasagerii cântau. Dar, mult prea repede, cântecul lor s-a preschimbat în țipete și rugi. Iadul zbura cu aripi de foc. Moartea, de neînduplecat. Am aruncat, la întâmplare, cu toate viețile mele. De ce, Doamne, nu mi-ai dat mai multe? Două sute patruzeci și două.
Raluca Maftei
Aș vrea doar nițică apă și un colț de pâine pentru copil, vă rog, suntem în drum spre adăpostul pentru femei abuzate, avem nevoie de ajutor. Am fugit de acasă și nu am apucat să luăm nimic cu noi, ne puteți ajuta? Măi femeie proastă, nu-ți dau nimic și nu mai veni aici, ne murdărești curtea, zise tânăra punând o mână pe pisicile imaculate pentru a le proteja de o posibilă contaminare cu sărăcia din fața ei. Pisicile toarseră indiferente iar diamantele de pe zgardă străluciră multicolor în soarele amiezii.
