Azi mi-am găsit capul pe birou. Trupul tipărea rapoarte, capul suspina. Un calendar cu deadline-uri mi se prelingea din gură și mă îneca. Am tușit un Excel. Ar trebui să-ți iei liber - mi-a spus colegul, cu fața transformată în monitorul unui Zoom etern. În pauză, mi-am uitat pielea pe scaun și am plecat acasă doar cu scheletul. Pisica nu m-a recunoscut. Acum dorm în dulap și visez PowerPoint-uri cu șerpi. Când plouă, îmi crește un fir de iarbă pe claviculă. Îl ud cu lacrimi și visez fluturi pe ecrane moarte.
Siranuș Hakobian
O să stau degeaba, strig eu din toate celulele dureroase ale corpului meu și alerg la țară, la mătușa mea dragă. Ce gălbejită ești, îmi zice ea și taie găina grasă să-mi facă o supă, să mă pună pe picioare. O mulge pe Joiana și-mi aranjează camera de la drum, ca în copilărie. E exact ca atunci, doar că mă mănâncă pielea, laptele-mi miroase și supa-i prea grasă. Mă încearcă vinovăția că pierd timpul în zadar și nu-mi găsesc locul. O disperare surdă mă strânge de gât când îmi dau seama că nu mai știu să stau degeaba.
Ana Maria Dobre-Nir
Avraam stătea printre ruinele vechiului altar cu fruntea în palme. De mii de ani îi privea pe Isac și Ismail încleștați în lupte fără sfârșit, fiecare purtând alt nume, alt steag, dar aceeași durere. Nu v-am învățat ura, șoptea, dar vântul îi întorcea vorbele înapoi, ca o pedeapsă. Cerul, unde cândva vorbise cu Dumnezeu, acum era mut. Inima i se uscase de rugăciuni fără răspuns. Nici vinovat, nici iertat, doar martor. Un tată care n-a știut ce creează și o rană ce nu se mai închide și-n care Pământul se îngroapă.
