Ecranul pâlpâie precum lumânarea bătută de vânt. În calendar weekendul e un mit, iar eu, profetul obosit al unei religii numite eficiență, sclavul tastaturii, fac prezentări în PowerPoint. Muncă. Sendvișuri. Somn fragmentat. Și iar muncă. Azi e copia la indigo a zilei de ieri. În timp ce colegii râd fals pe Zoom, managerul îmi trimite un Like. Un căcat de aprobare digitală pentru (încă) o noapte pierdută. Încep să cred că, dacă aș dispărea, vor observa abia atunci când va scădea productivitatea.
Gladiola Chete
Farfuria mare, neagră era așezată cu un colț spre ea, lângă o furculiță fină și un cuțit. Șervețelele erau toate negre, cu un filigran auriu. Damascul imaculat al mesei strălucea, reflectat în cupele de cristal. Sfărâmase deja în degete două șervețele, care plângeau în fâșii lângă farfurie. Luă cuțitul, furculița și tăie o bucată mică din friptură. Sângele invadă farfuria neagră. Își trecu degetul prin el și-l strecură între buzele întredeschise. Răsuflă ușurată, ca o sete potolită și, abandonând furculița, gemu surd.
Andra Toropoc
Ai un vitamax lângă sandvișuri, să nu uiți să-l iei, i-a zis înainte de-a pleca. El a mormăit că-i bine și nu s-a mișcat pentru sărutul lor, meeting-ul online cu echipa deja începea. Pe la prânz avea pe masă inele de cafea și-o altă cană proaspăt plină, lucra asiduu cu stomacul gol și mintea ocupată de treburi dar și de o zgură sâcâitoare. SMS-ul primit de la ea nu l-a citit, însă a profitat de pauză ca să meargă la baie. S-a urnit greu iar mai târziu apa trasă a acoperit zgomotul de trup căzând.
