A ajuns devreme, s-a așezat la birou și a rămas cu gândul, cum s-ar spune, la cele două proiecte noi, până când secretara i-a zis că îl caută șeful pentru un proiect mai vechi și i s-a pus acel nod în piept, care îi trecea doar la capătul unei țigări trase din plin, pe care o caută și-acum în sertar, doar că-n concediul din care abia revenise renunțase la ele și tot ce mai putu să tragă în piept fu ușurarea pe care o simți când se lăsă înapoi în scaun, cu gândul, cum s-ar spune, la cele două proiecte noi, până când
Mihai Dinescu
Fata de la clătite. De la festivalul ăla. De acum două veri. Cu maieul ăla strâmt. Și pantaloni scurți mulați. Da, era super cald. Iarba toată călcată, arsă. Ce bună a fost berea aia rece. Și clătita aia cu prea multă dulceață. Ne curgea pe haine în timp ce ne zgâiam toți la ea. Cu o mână își ștergea transpirația de pe frunte. Cealaltă evantai. Ardea tare soarele. Toată iarba. Și toate corturile. Scena. Oamenii. Totul ars, alb. Doar buzele ei roșii. Țuguiate. Suflând spre șuvița scăpată din coc.
Monica Ciurea
Aude cu ecou: Jean, la comanda Enterprise, engage. Dar mușchii nu-l ascultă. Vede aievea cum i se-nvârt deasupra sori, planete, meteori. Deși nici că se poate trezi. Încă dus prin galaxii, e brusc zgâlțâit, zdruncinat, aterizat forțat, pe altă planetă. Ce oră-i? Ce zi? Ce dată stelară? Târziu, băi, deja o dăduși în bară, Jean, Luc, tre' să te urnești. Cu circuitele prăjite bine după beția de aseară, protestează: Lasă-mă-n pace, ce atâta grabă? Jean, luc pi card, băi, luzăre șî trieci di tie tieleportiază la triabă.
