Nici nu se înserează bine și Dan adoarme buștean, dar după vreo două ore se trezește și nu mai poate adormi. O oboseală sfâșietoare i s-a strecurat în fiecare celulă. Serviciul e o rutină care-l toacă mărunt. Ajunge mereu ultimul și șeful îl mustră din priviri, însă el parcă plutește într-o lume paralelă, fără nicio motivație, doar cu dorința de-a evada departe de oameni, e-mailuri, termene și obligații. La final de program e întotdeauna primul care se ridică spre ieșire. Mai vin doar mâine, se minte zilnic.
Vlad Mușat
Și cafenelele mă obosesc. Aud gândurile oamenilor și toți îmi spun că trebuia să rămân acasă, să respect deadline-ul. Pentru prima dată am zis nu. Alegerea asta mă apasă, simt că cineva mă strânge de gât, dar trebuie să rezist. Mă duc cu flori la mormântul tatălui meu. Simțeam nevoia să îi povestesc cuiva tot ce simt, fără să fiu întrerupt. La ieșirea din cimitir, un cerșetor mă roagă să îi dau un leu. Îi dau cinci, moment în care scoate o carte, Deadline, și zice: Ia-o tu, pe mine mă adoarme.
Teodor Dumitrescu
De la divorț, în weekend am un obicei: îmi iau un tricou alb, strâns, și pantaloni de trening. Vecinii cred că fac sport. Cobor din bloc și merg țanțoș până la garajul pe care primarul mă tot amenință că-l va dărâma. Închid ușile, mă așez în fotoliu și pun mâna pe ușa frigiderului vechi care-mi păstrează berile. Lucrează de treizeci de ani, un coleg de nădejde în vremurile grele, bagă și peste program. Azi, lumina nu mai pâlpâie, berile s-au încălzit; vechiul meu prieten nu a mai putut duce.
