Când suna alarma la 4:30, își făcea un sendviș și își lua pastilele de inimă. La 35 de ani arăta ca o bunică, dar era doar mama a șase copii. Pleca de la capăt de linie, de la Zețari, la cinci dimineața. După ce cobora din autobuz, schimba metroul de două ori, iar la șapte începea curățenia de la scara A. Avea în grijă două blocuri, fiecare cu câte zece etaje, cinci scări și patru apartamente pe nivel. Doar atât știau locatarii despre tanti Vica, găsită într-o zi, fără suflare, pe trepte.
Arthur Ianoși
Trupul nu-i mai aparținea demult, încă de când semnase-n josul paginii pretinzând că știe germană. Unterkunft, Essen und Arbeit. Zweitausend im Monat. Nu mai văzuse două mii de la-mprumutul pentru șpaga dată la spital. Tripleți i-a dat viața, norocos. Avea o lună de când sufletul îi era șchiop, betegit între coaste, nici apă să bea nu-i mai dăduse. Luminile din hală pâlpâiau a agonie. Șefu' de bandă, un neamț scârbos, urla la ei ca la animale. Își puse căștile-n urechi. Was ist das?, tună zbirul. Cârje emoționale, boss.
Dan Banu
Îi privea nedumerită cum se topesc pe picioare, cum devin din păsările care s-au născut, lighioane de lut cu tălpile grele, cum își vând sufletul pentru biletele de hârtie ale diavolului și uită să se mai plece peste cupa de mac în căutarea de sine. Dar o dureau durerile lor, vrabia ce li se zbătea în priviri, glasurile ca niște buturugi ostenite. Ardea înăuntru, zâmbea în afară. Când cineva a dat s-o scuture din visare, s-a prăbușit ca un pumn de cenușă, iar la prima adiere de vânt a dispărut.
