Vera își așază rucsacul pe umeri și privește cerul: Pric, vine furtuna. Cât mai e până la cabană? Pricop se uită-n jur, brazii sunt toți la fel, picăturile de ploaie curg cu nemiluita. Fă, femeie, ți-am zis să rămânem în fânarul lui tac-tu dacă vrei să ne condimentăm relația, bla, bla. Ți-a trebuit ție munte, escapadă, poziții noi. Ce facem acu', că ne-am rătăcit. Și n-am lanternă, nici briceag, nici pietre de făcut focul ca ăia de la televizor. Dacă nu murim aci, din fânar și din misionar nu te scot pân-oi muri.
Julia Sandu
Am mers în Aokigahara să pun capăt la tot. Fără bilet, doar o sticlă de rom ieftin care-ți arde gâtul și câteva țigări ude, mototolite. M-am trântit sub un copac strâmb, și-am așteptat să mă uite lumea. Apoi a apărut o pisică. Neagră, jigărită, cu o ureche lipsă și ochi galbeni ca un neon ars. S-a urcat în poala mea și a început să toarcă. De parcă nu conta că venisem să mor. A rămas. Așa că am rămas și eu. Eu beam, ea vâna șopârle. Liniște. Fără revelații. Doar că n-am murit. Și acum nici măcar nu mai am țigări.
Amalia Melnic
Stăteam liniștiți cu burta la soare. Ne‐a prins ploaia. Au fugit țânțarii, au fugit pelicanii, au fugit vulpile. Am fugit noi. Ne-am urcat pe o barcă stricată, s-a răsturnat barca, au venit crocodilii. A fost care pe care. Am băgat degetele în ochiul unuia, a mai țipat unul. Totul e bine când se termină prost. Am scăpat toți în viață. Ne-am adăpostit pe o insulă. Rafala nu se oprea. Au venit șerpii, am fript unul, pe altul l-am făcut supă. A fost o masă copioasă, apoi ne-am pus pe pescuit. Am prins un papuc.
