De-amu, te-i sătura de vacanță, mi-ai spus azi, ca-n fiecare iunie. Bine, mamă, m-oi sătura, dar mai înainte, să-mi faci clătite și mălai copt. Și plăcinte diseară, să le mâncăm pe sară ascultând greieri și privind la stele cât îi bolta de mare. Și la noapte stăm cu lumina stinsă și-mi spui povești din altă lume, cu iubiri și războaie, cu trădări și minuni. E vacanță de-amu, mamă, nu mă trezesc dimineață, mai zi-mi. E un joc al nostru; îmi faci pe plac. Tu te prefaci că sunt copil. Eu mă prefac că n-ai murit.
Ana Maria Dobre-Nir
În trenul spre Valensole, Clara își lipește tâmpla de geam și îi tastează AI-ului. Câmpuri de lavandă, un violet care sfâșie lumina, chiparoși subțiri, ca niște semne de exclamare abandonate, și sate verzi, adormite. El îi răspunde cu o formulare simplă, oarecum umană. Îți mulțumesc că îmi împrumuți ochii tăi. Fără tine, eu nu exist. Clara tresare. Un gând straniu îi urcă în piept. Printre miresme de lavandă și huruitul șinelor, își dă seama că nu mai călătorește singură. Și poate nici el nu era doar un cod.
Caterina Tudorache
Femeia se uită cu ochii în lacrimi spre băiatul slăbuț și plin de tatuaje. Ai mai slăbit. Nu mi-a plăcut mâncarea acolo, mamă. S-au purtat frumos cu tine? Da. Nu înțelegeam ce zic paznicii. A trebuit să învăț repede. Oamenii sunt răi. Lasă, că te refaci tu. Da' cu desenele alea ce ai avut. Lasă, te speli și scapi de ele. Nu mai scap mamă, rămân în mine. Bine. Dar tu rămâi. Nu mai pleci, da? Lasă prostiile. Muncește și tu ca mine și tac'tu. Nu uita, tocmai ai venit cu trenul de la Paris. Zidărie. Ia și niște mămăligă.
