Violoncelul
- Ăsta-i violoncelul? Ce uriaș pune la gât așa ceva? Și ce mână lungă trebuie să aibă! Iar mă ia cu tremurici.
- Stai puțin, sensibilule. Nu tremura, până nu afli adevărul. Violoncelul nu se pune la gât. Ar fi imposibil, după cum ai observat și tu. Un om și nu un uriaș, stând așezat, îl ține între genunchi. Instrumentul are un fel de picior metalic cu vârful ascuțit, pe care se sprijină.
- Un om NORMAL??? Dar cum cântă?
- Pune degetele pe coarde și trage cu arcușul. Îți arăt eu, ca să-ți poți da seama. Arcușul e chiar puțin mai scurt decât al viorii, dar are mai multe fire de păr de cal.
Coardele sunt acordate ca cele ale violei, dar cu o octavă (adică opt trepte) mai jos.
- Țin minte sunetele: do, sol, re, la.
- Fiind așa de jos, se scriu în cheia fa.
- Sper ca într-o bună zi să mă-nveți și pe mine să citesc în cheia asta.
- Precis. Acum stai jos și ascultă sunetele calde ale violoncelului.
- Nu-i așa că a folosit vibrato? Eu nu mai tremur, dar tremurau parcă sunetele. Era frumos.
- Ai dreptate. Interpretul a folosit vibrato și sunetele violoncelului au devenit mai puternice și mai bogate. Să îți spun ce piesă muzicală ai auzit: Moartea lebedei, care face parte din Carnavalul animalelor de compozitorul francez Camille Saint-Saëns (1835 - 1921). Am ascultat un mare violoncelist de origine chineză, născut în Franța și cetățean american, pe nume Yo-Yo Ma.
- Globalizarea.
- Ha-ha! Și pe-asta o știi! Ai dreptate. Eu m-am gândit să îți spun toate acestea, pentru că ți-am pregătit o mică surpriză. Știu bine că adori surprizele.
-!!!!!
- Uite ce am găsit. Momentul în care Yo-Yo Ma și familia lui veniseră în America și urmau să devină cetățeni americani. El, în vârstă de 7 ani, cânta deja foarte bine la violoncel și aici concertează împreună cu sora lui mai mare - Yeou-Cheng Ma, chiar în fața președintelui de atunci, J. F. Kennedy.
- A fost ca o călătorie în timp. Vai, ce mult mi-a plăcut!
- Și pe mine m-a emoționat această înregistrare. M-a emoționat și pentru că acest băiat, copil-minune, era acompaniat de sora lui mai mare, așa cum copilul-minune Wolfgang Amadeus Mozart concerta împreună cu sora lui mai mare, Maria Anna. Cu vreo 200 de ani înaintea fraților Ma...
- Ce frumos! Sora mea mai mare nu știe absolut nimic despre muzică. Va trebui să o învăț eu. Of! Ce dor mi s-a făcut de ea!
Așa este Marty... un sentimental. Dar știe că mai trebuie să rămână o vreme pe Pământ, așa că nu îl vom lăsa singur, ci vom mai învăța și noi câte ceva despre instrumentele muzicale, alături de el.
(va urma)