- Marty dragă, de mai multă vreme doream să-ți pun o întrebare: când ești programat să pleci?
- Cum terminăm cu instrumentele, țuști în rachetă și acasă. Ce știu eu până acum, am să spun și altora. Pe urmă, mă întorc pe Pământ și învăț în continuare. Fac asta de mai multe ori, până devin specialist.
- Îți dai seama? Ai să fii primul profesor de muzică de pe planeta ta.
- Și singurul.
- Dacă vei fi priceput și ajungi celebru, o să se vorbească despre tine milenii întregi.
- Și despre tine, că doar n-am să le ascund de la cine am învățat totul.
- Vai, ce onoare! Am ratat șansa să fiu cunoscut pe Pământ și uite ce noroc pe capul meu, să mă cunoască marțienii.
- N-am să lipsesc mult.
- Depinde ce-nseamnă asta pentru tine. Căci, dacă planifici să te-ntorci adolescent, cam într-o sută de ani, nu prea cred că mă mai găsești pe-aici.
- Bună glumă. Parcă eu n-aș fi văzut cum stau lucrurile la voi. Vin repede.
- Nu de alta, dar mai ai foarte multe de-nvățat și, în plus, de ce să nu-ți spun adevărul... o să-mi lipsești, pezevenchiule. Deocamdată, noroc că "pe drumul din poveste, înainte mult mai este".
- Ce instrument e la rând?
- O soră mai mare a viorii, numită violă.
Viola
- Seamănă între ele?
- Leit, nu altceva. Viola arată ca o vioară puțintel mai mare. Poți să te uiți la ea.
- Eu nici nu mi-aș fi dat seama că nu e vioară. Doar dacă le pun una lângă alta, observ că vioara e mai mică. Se cântă la fel?
- Da.
- Atunci, care-i diferența?
- Ascultă cum sună și ai să-ți dai singur seama.
- Ce-i cu poza asta? Ce are băiatul pe cap?
- Are o coroană. Este o glumă a unui tânăr violist. Își spune Viola king (regele violei) și scopul lui este acela de a promova acest instrument, arătând cât este de valoros. Face asta interpretând diferite lucrări muzicale. Eu am ales pentru tine un mic film în care acest "rege", pe nume James Preucil, va interpreta mai multe fragmente muzicale, aceleași, în comparație, la violă și la vioară.
- Ai auzit și tu? Am recunoscut piesa mea preferată: Liebesleid de Fritz Kreisler!!! Ce interesant! Parcă viola sună mai gros și nu așa de strălucitor. E din cauza mărimii?
- Nu numai. Sigur că mărimea cutiei de rezonanță contribuie la acest timbru mai sumbru și mai nostalgic, dar și felul în care este acordată. Cel mai grav sunet nu mai este "sol", ci "do", care se află cu cinci trepte mai jos. În schimb, coarda cea mai subțire este "la" și nu "mi", ca la vioară.
- Încerc să recapitulez: la vioară - sol, re, la, mi și la violă - do. sol, re, la. E bine?
- Așa este.
- Nu prea știu cum să-l scriu pe do-ul ăla gros.
- Cred și eu. În cheia sol, singura cheie în care știi tu să citești, ar fi nevoie de prea multe liniuțe suplimentare. Poate că-ți amintești că ți-am spus că mai există și alte chei.
- Sigur, la memoria mea, asta-i fleac. Mi-ai zis despre cheia fa.
- Ți-am zis. Acum am să-ți spun și despre cheia do - una dintre ele, fiindcă sunt mai multe -, cheia de alto. Este o cheie plasată pe linia a treia, în care cântă violiștii.
De altfel, violei i se spune și alto, datorită registrului folosit, care nu este nici foarte subțire, dar nici prea gros. La mijloc.
- La mijloc între?
- Între vioară și violoncel.
- Vorbim data viitoare despre violoncel?
- Sigur că da!
- Abia aștept! Mi-a plăcut și viola! Și regele! Foarte simpatic și talentat.
Și mie mi-a plăcut "regele violei". Este exact cum spune Marty: simpatic și talentat. Pe voi vă aștept peste o săptămână! Să fiți cuminți!
(va urma)