- Marty, fii atent la aceste exemple!
- Ce frumoase sunete! Nu prea știu cum să explic - aveau un fel de tremurat, care mi-a plăcut mie foarte mult.
- Se cheamă vibrato și se obține prin oscilația degetului pe coardă - un fel de tremurat, cum zici tu. Așa a devenit sunetul mai cald, mai pătrunzător și de aceea ți-a plăcut mai mult. Hai să mai asculți ceva: partea a treia, din Simfonia a 4-a de Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893)...
- Asta ce-a mai fost? Era altfel. Fără arcuș?
- Uneori, în anumite piese muzicale, sunt fragmente în care arcușul este lăsat la o parte și se ciupește coarda cu degetul. Procedeul se numește pizzicato.
- Mai vreau.
- Bine. Ascultă acum. Am pus surdina.
- Piesa asta mică fixată pe căluș?
- Exact. Ea va schimba puțin timbrul și va slăbi sunetul.
- Ce multe șmecherii există.
- Nu le-aș spune "șmecherii", Marty, ci posibilități.
- Ai spus că după ce-mi cânți îmi mai spui ceva despre viori.
- Văd că nu-ți scapă nimic. Nu pot deloc să trag chiulul. Fie, îți mai spun, dacă insiști. Nu toate viorile sună la fel de frumos. Există multe instrumente făcute la fabrică, viori de serie, cum li se spune și există instrumente făcute de către lutieri, specialiști în construcția de viori. Multe dintre ele au un sunet frumos, deosebit, dar cele mai valoroase au fost și sunt și astăzi viorile făcute în Italia, aproximativ între anii 1600 și 1750.
- Pe când se năștea sora mea mai mare.
- Dacă zici... Orașul cu cei mai faimoși lutieri era Cremona și secretul de construcție a viorilor era păstrat cu strictețe în cadrul familiilor. Astfel, viorile ieșite din mâinile lutierilor din familiile Amati, Stradivarius și Guarneri, atâtea câte s-au mai păstrat, nu au putut fi egalate.
- Vreau să te-ntreb ceva. Mai sună bine viorile astea dacă sunt atât de vechi?
- Chiar mai bine. Valoarea unei viori crește cu cât e mai veche, pentru că sunetul câștigă în frumusețe, în loc să piardă.
- Ca vinul.
- Te pricepi și la băuturi?
- Sunt un tip informat. Dar nu beau încă.
- În România, violonistul Alexandru Tomescu a câștigat, prin concurs, dreptul de a cânta pe o vioară Stradivarius. În afara marelui său talent, violonistul are și o generozitate deosebită: dorește să dăruiască tuturor prilejul de a asculta sunetele acelei viori deosebite, făcând de ani de zile turnee prin țară. Ascultă și tu una dintre lucrările lui Niccolo Paganini (1782 - 1840), compozitorul și virtuozul violonist, cel care a pus bazele tehnicii violonistice moderne.
- Mi-a plăcut așa de mult, încât îmi vine să aplaud. Și ce frumos filmat!
- Artistic!!! Așa este. Dar vreau să-ți mai arăt pe unde a ajuns Alexandru Tomescu împreună cu Stradivariusul lui.
- La peste 2.000 de metri? În vârful muntelui? Ce interesant!
- Și mie mi-a plăcut grozav! Spune-mi dacă ești mulțumit acum sau mai vrei să afli și altceva despre vioară.
- Aș vrea să aflu dacă poți să-mi cumperi o vioară Stradivarius ca s-o duc acasă.
- E clar. Ești un tip informat, până la bani. Să-ți cumpăr ar fi imposibil, dar poate vei avea norocul să primești un exemplar cadou, ca să-l poți arăta marțienilor tăi.
Ia auzi! Marty crezuse că îi pot eu cumpăra o vioară Stradivarius... Eu pot numai să îi vorbesc despre ea sau despre alte instrumente. Asta voi face și în săptămânile ce urmează. Vă aștept și pe voi la întâlnirile noastre de sâmbătă.
Notă: De pe LiterNet puteți descărca gratuit o carte foarte frumoasă despre cum se face o vioară. Se numește Poem pentru Vioară și Lutier, e semnată de Dinu Lazăr (fotografii) și Delia Oprea (poeme) și se găsește aici. Chiar și Marty, cât e el de marțian și de neastâmpărat, a rămas cu gura căscată când a văzut-o.
(va urma)