04.08.2025
Iulia Stavre
Procesul de divorț a decurs repede și civilizat. Prieteni, iubiți, parteneri, la un moment dat n-au reușit să facă echipă. Bunurile le-au împărțit la rece, doar copiii au rămas în custodie comună. Pe banca din fața blocului, cu rucsacele în spate, gemenii îi așteptau dezorientați. Ce se va alege de noi, întrebă băiatul. Vom fi trei în loc de patru, spuse fata. Privirea i se opri pe cerul senin unde norii pufoși luaseră forma unei case. Acoperișul se alungi ușor, înalt până se frânse. Inimile copiilor lăcrimau.

Rozalia Cristea
Bunicul s-a întors din al doilea război mondial, mult mai înțelept. Privește cerul că te ghidează și ziua, și noaptea, mi-a zis. Nu după mult timp, am avut de ales între două opțiuni. Ce să fac, l-am întrebat pe Dumnezeu. Dă-mi un semn, l-am rugat. Și cum am privit eu la cerul înstelat, căutând un răspuns, m-am împiedicat de un bolovan și am stat trei săptămâni cu piciorul luxat și problema mea s-a rezolvat. Am mulțumit. Încă mă mai uit la lună. Mâine plouă, mai zic. Iar cobești, mi se reproșează. Nu. E astrologie.

Lucian Pătru
Sfântul Ilie, turbat de furie și sătul de liniuțe de unu' singur prin ceruri, decise să acționeze. Nimeni nu l-a-ntrebat de vrea să fie înălțat acolo, s-a trezit luat de o aripă și cu frâiele căruței în brațe și Doamne ajută. Noroc c-avea la el, om dibaci, și o lopată pentru zăpadă cu care strângea norii și mi ți-i aranja cum numai el știa, iar muritorii, văzând una ca asta, își făceau cruci din creștet și până-n glezne. Cine dracu să mai înțeleagă S.O.S-urile lui în aramaică? Foc și pară se făcu. Și apă de ploaie.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus