Monica Liana Radu
Era prin noiembrie '86. Amiaza cenușie îi apăsa pieptul, iar vântul rece îi lipea fusta cadrilată de pulpe. Doina intră timid. Un reșou încălzea atmosfera din birou. O privea încurajator. Stai jos, pune acolo haina. De ce n-ai zis din prima că ești fata lui Fane? Am copilărit împreună, spărgeam toate geamurile din mahala cu mingea și furam mere din grădina babei Aglaia. Se rezolvă, puiul tatii, zise tovarășul Pandrea, cu ochii agățați de nasturele deschis de la bluză și un zâmbet blând în colțul gurii.
Toni Mirică
Era un ochelarist visător. M-am aprins repede, în focuri pătimașe. Lângă el respiram în culori de artificii, trăind bucuria clipei. Ardeam în dorințe omenești, de lut amestecat cu scânteie. Mă dăruiam lui, pierzându-mă infinit, într-un flux cosmic. Cu obrazul sprijinit pe braț, uitam și să respir privindu-l. I-aș fi dat visurile mele, nopțile și viața toată. Lucra în atelier și, simțindu-mă, mi-a spus fără să se întoarcă Fată hăi, dă-mi și mie cheia aia tubulară de 12, sau vino de ține-aici, până mă duc eu s-o iau.
Amalia Melnic
Discutau două surori. Dragă, când s-a împărțit inteligența în familie, eu am luat-o pe toată și tu ai rămas cu resturi, mult spus. Degeaba ești deșteaptă dacă nu ești frumoasă, zise cealaltă ofticată, până și oglinda fuge de tine. În locul tău au vrut un băiat, de aceea ești mahalagioaică. În loc să te fi făcut pe tine, mai bine adoptau o pisică. Apoi a început păruiala, apoi cearta pe avere. Spre sfârșitul serii, după doi dinți sparți s-au împăcat. Te iubesc. Și eu, dragă, dar apartamentul tot mie îmi rămâne.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În august 2025, grupul are 14.000 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
