Pe la 30 de ani m-a încercat o lene abisală. Așa că mi-am dat demisia și am ars-o vreo trei luni pe hedonism: am citit, am scris și am cântat fals la chitară, fără să știu că-mi trăiesc cea mai frumoasă bucată de viață. La vremea prânzului era cam nasol, că aveam un stomac de crocodil veșnic flămând. Mă urcam în 102 și coboram la capăt, unde locuia fratele meu mai mare. Picam fără greș la ora de masă și căpătam o farfurie plină. Când mi-a zis-o p-aia cu brânza am crezut că am fost adoptată. Și m-am dus la serviciu.
Gyorgy Gyorfi-Deak
Frate, mă bucur că ai venit, mi-am luat liber azi, dar te rog să mă lași o clipă, trebuie să trec pe la primărie, să-mi dea o hârtie că n-am nici terenuri agricole, nici pădure. Nu poți rezolva online? Și-au ars calculatorul și n-au avut nicio copie de rezervă? Sunteți în epoca de piatră? Mare brânză, hai că vin cu tine, să povestim de-ale noastre, amintiri zurlii, să n-audă nici mama, nici nevestele. Bă, dar e chiar ditamai coada. Uite cum bate în tastatură, cu două degete, caută literele, nu face nicio brânză.
Andra Toropoc
Le despărțeau un gard, un măr și câțiva ani de tăcere. În curtea părintească avea fiecare casa ei și-o vreme au băut împreună cafeaua, și-au pus alături la uscat rufele și-au citit aceleași cărți. Apoi au răscolit amintiri, s-au certat, au pus zid între ele și lacăte pe ușile de la intrare. Iar merele se coceau simetric, una le culegea pe seară, alta-n zori, însă la prânz plăcintele aromeau la fel, aburi dulci ce se ridicau din casele lor și se-mpreunau într-un soi de inimă pe deasupra gardului.
