Stratulat și Stamatin erau ca frații din copilărie. Stratulat copia după Stamatin. Stamatin fura tipele lui Stratulat. Stratulat a ajuns șofer de TIR. Stamatin a ieșit la pensie. Stratulat i-a botezat lui Stamatin. Stamatin l-a cununat pe Stratulat. Stamatin a divorțat. Și a plâns pe umărul lui Stratulat. Stratulat avea o fată frumoasă de pică. Și își ofta îngrijorarea în fața lui Stamatin. Fata a rămas grea cu Stamatin. S-au bătut. Stamatin i-a arătat cuponul de pensie. Stratulat e mândru de ginerele lui.
Yuka Brevi
Într-o zi, îmi spuse: bro, vino să-ți arăt ceva ce n-ai mai văzut. Ochii îi sclipeau diavolește și mi-am dat seama că n-o să uit niciodată acea întâmplare. Așa că am așteptat căderea serii și, îmbrăcați în negru, ne-am furișat ca hoții pe lângă piață, apoi prin curtea Elvirei. Ne-am târât pe coate prin salata lui Moș Costache, până când ne-am apropiat suficient. Apoi, am așteptat. Am așteptat, până ea a apărut la geam, aproape goală. A tras draperia și-a stins lumina. Te costă cinșpe lei, sparse el tăcerea.
Aurelian Țolescu
Era o rablă. Fabricată în '72. Frate-miu o avea de ani buni și prin '94 nu știa cum să scape de ea, după ce văzuse toată Europa la volanul ei. Eu devenisem posesor de permis și, ca orice tânăr, visam să am mașina mea. Bani nu aveam. I-am spus lu' frate-miu și a fost de acord să-mi dea rabla. Dar cu 1.000 de dolari, în rate, într-un an. Mi-a convenit atunci, fără să-mi dau seama că în patru ani voi plăti pentru rablă prețul unei mașini noi. Singurii bani ascunși vreodată de soție erau cei pentru reparații.
