Pe a doua planetă, totul e albastru. Cerul, apa, florile, chiar și pielea oamenilor. Într-o zi m-am julit la picior, iar sângele nu mai era indigo, ci roșu. M-am panicat și i-am spus Profesorului. Profesorul a raportat mai departe și mi s-a aplicat terapia de realiniere cromatică și perceptivă. Apoi am văzut din nou corect. Doar albastru. Totul albastru. Până azi. Când m-am trezit, am deschis geamul și am văzut că frunzele copacilor sunt verzi. În cele din urmă, am înțeles. Albastrul nu e culoare. E dictatură.
Gheorghiță Mircea
Vestea a sosit când nimeni nu se mai aștepta. O a doua planetă albastră a fost descoperită. Lumea năvăli entuziasmată pe străzile de mult părăsite, unii își scoteau măștile, strigau Ura, apoi își ascundeau din nou fața în mască, aerul era irespirabil fără ajutorul ei. Domnul K nici nu se sinchisi. Anii întregi de antrenamente, adaptarea prin consumul din substanțele toxice îl făcură imun. Ieși la geam și privi prin genele solzoase cum coloane de mascați se îndreptau spre rampele de lansare. Întâi femeile și copiii.
Iulia Stavre
Climatologii avertizaseră. Futurologii preziseseră. Încălzirea globală îi pândea ca o hienă hrănită cu vanitate, orgoliu și conflicte armate ce măcinau întreg mapamondul. Când au apărut primii oameni ce s-au prăpădit de sete, căderea planetei în abis a fost inevitabilă. Pământul a încetat să se mai rotească și a căzut în gol, printre planete. În cădere, a lovit inelele lui Saturn și toată ordinea din sistemul planetar a fost dată peste cap. În fața monitorului, Dumnezeu e trist. Și eu învăț din greșeli, Petre.
