Când s-a mutat în casa răposatului Sile, nu a întrebat nimeni de unde a apărut vinitura. Destul că e omenos, muncește vesel și ieftin la unul sau altul și e tare priceput la orice. A reparat bicicleta Mariței să nu-i mai sară lanțul prin gropi, iar părintelui i-a reglat direcția motoretei să nu mai dea în garduri. În rest, lucrează la cânepiștea lui. Sătenii au rămas trăsniți când a năvălit poliția și l-au ridicat pe sus de acolo. Cel mai rău îl căinează preoteasa. Nu-l mai scoate din om deștept cu multe facultăți.
Vero Anttheia Teodoru
Maica Marinca îngrijea un muribund de ceva vreme. Îl ștergea cu grijă dimineața așa cum făcea cu statuile sfinților la curățenia generală. Maicile șușoteau că bolnavul ar avea multe școli și că în trecut vorbise câteva limbi străine, dar acum nu scotea niciun cuvânt, vorbea doar cu ochii o limbă a neputinței și a durerii. Mulțumea cu o închidere de pleoape lină, stătea așa preț de o clipă, după care deschidea două ceruri albastre, liniștite. Un pumn de țărână suntem, își spuneau în gând fiecare.
Monica Liana Radu
Dădu ochii peste cap, își rășchiră picioarele în bancă și emise cu glas pițigăiat. Auzi, dom' profesor, toate facultățile tale nu fac cât școala vieții lu' tata. Păi mata ai Merțanu' la poartă? Da' de unde, am văzut că vii cu metrou'. Ca prăpădiții. Își permite nevastă-ta geantă de la Paris, ca mama? Și n-am auzit să ai vilă cu piscină, frumos, pe bulevard, cum are unchiu' Jan. Ce-oi face dumneata cu știința aia, nu știu, că nu e bună de mâncare. Hrană spirituală, zici. Să fie la tine, acolo.
