El mă întreabă dacă înțeleg ce e iubirea, eu mă uit la cer fără să zic nimic. Apoi îmi vorbește despre forțe cosmice, despre cum fiecare stea de pe cer are un rol, despre echilibrul fragil dintre viață și moarte. Hai să-ți arăt eu cum arată adevăratul univers, îi zic plictisită. Îmi las hainele să cadă încet pe podea, corpul meu devine un cer plin de galaxii, o nebuloasă care strălucește în întuneric. Mă întind deasupra lui și încep să-i ating pielea cu degetele. Oare unde să-i las niște urme de stele?
Carmen-Ecaterina Ciobâcă
Locuiesc pe lună, vii cu mine? m-a întrebat, suflând distrat fumul de țigară, iar eu am râs mânzește, ce vrăjeală ieftină, totuși am zis da, ce mă costă, e doar un joc, așa că am urcat, a pornit în trombă, stăteam agățată de gâtul lui ca o liană, orașe s-au topit în urmă, drumul mesteca păduri și câmpii, stele scânteiau deasupra, apoi n-a mai fost drum, doar un praf roșu, pietre scrâșneau sub roți, uite casa mea, am ajuns. Luna râde de mine prin geamul cu gratii. Doi vlăjgani aprind reflectoarele. Time to perform.
Cristian Nedelcu
Nea Pandele a lu' Sfârloagă s-a însurat de tânăr. Se-ndrăgostise de Măriuca încă de când mânau amândoi vacile la iarbă și asta a fost. Au avut șapte băieți, că Măriuca își vedea de treabă, nu stătea degeaba. Toți șapte, vai de capul lor, tot ce atingeau se transforma în praf. Mezinul, Petruț, părea mai răsărit decât ăilalți șase. A adus-o acasă pe Mara, cu burta la gură și veselă ca o vrabie. Nea Pandele a zâmbit larg, a luat-o deoparte și i-a spus: dacă poți, cu ajutorul Domnului, fă-mi o fată.
