S-au întâlnit întâmplător într-o seară. Pe un site. Când numai ei nu dormeau. Ca pe o stradă pustie. Discutau de parcă se cunoșteau de o viață. De parcă se așteptaseră. Degetele dansau pe tastaturi un cuvânt, un zâmbet, alt cuvânt, o atingere online, apoi o tăcere care îi aducea unul lângă altul. Nici o întrebare inutilă, nici un răspuns incomod. Nici măcar o întâlnire. Doar un bună, abia așteptam să vorbim. Și au trăit, nimeni nu știe până când, o iubire nedusă la biserică și neblestemată de limba lumii.
Răzvan Dițescu
Profu de bio ne explică cum funcționează inima. Colegii zâmbesc, iar eu mă gândesc la momentul în care am oprit inima bunicului. N-am făcut-o din ură, ci pentru că i-am promis că nu o să-l las să putrezească cât e încă-n viață. De fapt, am fost singurul care a înțeles rugămintea lui și am făcut-o cu un calm care i-a speriat pe toți. Când am luat zece la lucrarea despre sistemul circulator, am știut că se datorează ultimei lui bătăi de inimă simțită-n palmă. Iar asta nu se predă în niciun manual.
Adriana Patroi Miu
Cerul își lăsa pleoapele peste pădure. Hello, mă aude cineva? Unde ați plecat? Muntele nu iartă pe nimeni, mi-am zis, grăbind pasul. Doar de nu m-aș întâlni cu Păcurarul. Curând, strigătele mi s-au preschimbat într-un muget. Nu se vor întoarce să mă caute. Când am ajuns la luminiș, am înlemnit. Stătea acolo, cu toiagul în mână. Avea solzi de pământ în jurul genunchilor. De la spate părea el însuși un brad. Oile s-au așezat în jurul lui și Păcurarul a început a cânta. O ceață rece și udă a coborât printre copaci ca o lacrimă printre gene.
