17.09.2025
Monica Bologa
Obișnuia să îmi lase înăuntru mezeluri, pateuri, bucăți de carne fragedă. Când deschidea ușa, îi adulmecam parfumul; căldura pielii ei mă înnebunea. O atingeam cu ușile reci, iar când mă curăța, mâinile ei mă mângâiau ca pe o promisiune. Dar, într-o zi, ușa mea a fost deschisă de un bărbat. A aruncat în mine cârnați, mititei și bere, fără să mă cunoască. Mi-am simțit gheața încărcată, grea, împuțită. În ziua aceea lacrimile mele au inundat casa. Acum stau lângă o ghenă și o fetiță îmi pune pe rafturi păpădii.

Dan Banu
Sufletul lui Vasilică a început să ne bântuie de vreo săptămână. Stă agățat de galerie cu capul în jos și pufnește: bu-hu-huu, eu sunt mielu Vasilică, nu se-mpute, nu se strică și-n picioare se ridică. Nu s-a ridicat el, ci ouăle din frigider care au devenit pui, șunca de curcan a făcut aripi, iar cârnații de porc picioare ca miriapodele. Cum am deschis ușa au tulit-o. Numai Vasilică n-a tulit-o. L-am scos noi pe brațe și l-am îngropat în curte sub cireș. Paștele l-am făcut cu tofu și pleurotus.

Roxana Catana Tarhon
Are și sistem de detectare a veganismului. Nu mă întrebați cum funcționează, că habar n-am. Cu mâncatul o rezolv: mă duc la restaurant de luni până vineri, iar în weekend comand. Da' cel mai tare mă deranjează că nu mă lasă să răcesc pălinca. Vin, bere, șampanie - da; pălincă - nu. Iar mie chiar îmi place. Te pomenești că nu-i vegană, băi frigiderașule? E de la țară? - m-a întrebat. Da, de la mama, cu prune bio, crescute în copacul ei, în fundul curții. Păi de-aia - mi-a răspuns - prunele aveau viermi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus