Când mama a văzut urmele de pași pe podea a făcut un scandal uriaș. Că ea mereu freacă și spală și curăță și noi ne batem joc. Și apoi că de unde avem labele alea de dinozaur, că era să-i sară inima din piept. Când a dat nas în nas cu el a trebuit să-i aduc sărurile să-și revină în simțiri. A spus că iar are coșmaruri și trebuie să stăm cuminți. Nici când a mâncat pisica, mama n-a înțeles că era un dinozaur adevărat și că dacă, copil fiind, îți dorești ceva cu tot sufletul, cândva se va împlini.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Știi că e ascuns. Îți simți mirosul de teamă putregăită și mucegai în timp ce îi asculți respirația grea, șuierată, parcă impregnată în pereți și urli și se face liniște și ai tăi gem de plăcere în camera alăturată, nu te aud, încerci să dormi, el își ascute ghearele de sticla geamului cu un scrâșnet strident și transpirația te îmbracă ca o mâzgă vâscoasă și atunci se deschide ușa și fugi pe lângă mama ta și te oprești ani mai târziu când te uiți sub pat să îți liniștești copiii, așa cum pentru tine nu a făcut-o nimeni.
Clara Marinescu
Acum, că te-ai procopsit cu ea, iei creatura și o ascunzi sub preș. Zâmbești nevinovat când mobila începe să trosnească din toate încheieturile. Și nu, nu de vechime. Îi dai să ronțăie bibelourile oribile ale mamei și cablurile vechi de internet, pentru că îi plac carbohidrații. Și scânteile. Iar când emite un urlet, mama aplaudă crezând că e karaoke. Atunci când te întreabă ce miroase a ars, spui că vecinii fac grătar în sufragerie. Culmea e că încă mai crezi că o poți ascunde până la Crăciun.
