Da, am ascuns telefonul în care tata își ascunde privirea și gândurile. E în lumea jucăriilor, acolo unde ai mei nu văd și nu înțeleg nimic. Așa mama nu va mai căuta lucruri care îmi depășesc înțelegerea, iar tata îi va zâmbi, o va lua de umeri, pe mine de mână, și vom porni dincolo de curcubeul ce-mi ține pavăză în nopțile fără stele. Îi văd îngrijorarea din ochi, iar la întrebarea privind lipsa telefonului ridic din umeri cu aer nevinovat. Umbra crește pe perete iar eu nu mai fac diferența. E a lui? Pare un dinozaur.
Marian Bircea
Ne mai scăpam mingea de ping-pong pe sub dormeză și era musai să ne băgăm sub ea după comoară. Acasă la mine, ieșeam cu uniformele negre și cămășile în carouri alb-albastre, curate. La el însă, cu toate că se țineau de domni mari, pânzele de praf se lipeau invariabil de uniforma școlară. Parcă era acolo un alt tărâm pierdut de timp și numai dinozauri nu foșgăiau în voie. Mama mă mai urechea necăjită din când în când, fiindcă trebuia să spele bine și apoi să clătească cu apă rece niște haine ce se uscau tare greu.
Ana Maria Vaida
Divorțul m-a bulversat într-atât că n-am mai avut energie să caut chirie, așa că m-am mutat la mama. Mi-am revenit oarecum. De o vreme mama spune că ar trebui să mai ies că încep să arăt a dinozaur. Sunt seri în care închid ușa de la sufragerie și-mi pun căștile ca să mă asigur că nu dă peste mine să mă întrebe de ce nu dorm, cât timp îmi hrănesc dinozaurul care a-nceput să ceară atenție. I-am zis că sunt în ședință cu colegii americani care-s pe alt fus orar, însă nu m-a întrebat de ce ședința e pe întuneric.
