Deschide cu grijă cutia ferfenițită de carton. Fusese cel mai minunat cadou din viața lui, și numai șansa făcuse să îl primească el. Aruncă priviri furișe, se asigură că toți ceilalți dorm, apoi îl scoate încet, cu delicatețe, și îi șoptește la urechea verzuie. Îi spune Dino și îl hrănește cu visurile lui cele mai luminoase. Îi povestește cu detalii cum vor merge împreună la noua familie. Mama va avea ochi verzi, va face prăjitură cu prune și vor mânca amândoi. Bogdan se consideră cel mai norocos băiat din cămin.
Paula Butnariu-Bompa
Fără să știe mama lui? Sau a cui? Ca să știu din start. Că eu am auzit rețeta asta: îl iei, îi spui puișor, îl mângâi, îl giugiulești. Inițial se ține după tine peste tot. Îi înțelegi stângăciile, îl hrănești, îi dai să bea, mergeți la culcare, îl învelești. Stai cu mine, zice. Apoi, încet-încet, rămâne singurel pe canapea. Îi duci totul la îndemâna. Iar el începe să ceară mai mult, să pretindă, să facă tantrum. Să scoată flăcări pe gură, să spargă lucruri în jur. Și voi ziceți să nu o sun? Păi ce, eu l-am crescut?
Oana Brumă
Când a aflat că-s iar gravidă, s-a blocat. Ce bucurie sau felicitări. Noroc că eram la țară și a putut să dea o dușcă tare pe gât. După ce s-a amețit bine, a reușit să schițeze un zâmbet schimonosit. Am încercat să n-o iau personal. Așa e în neamul nostru, fără emoții și sentimente, fără urări de bine sau la mulți ani. La al treilea nu i-am mai zis. Mi-era că face infarct și nici n-apucă să mă dezmoștenească înainte. Știam de la nașterea mea că nu existase un bebeluș mai urât pe lume. Acu făcusem eu unul mai ceva.
