În sufragerie nu prea intram, căci rareori aveam musafiri la masă. Sor'mea golise unul din sertarele capitonate ale servantei și pusese acolo oul, o piatră albă, perfect rotundă, adusă din Grecia. Intra de patru ori pe zi și întorcea piatra înfășată în vată. Visam povești despre pui de dinozauri orfani și dresam lighioane care săreau prin cercuri aprinse de balauri ce suflau foc pe nări. Ce tot urdinați pe ușa aia? Așadar, mamele aflau tot. Oul e tot acolo, doar mama a plecat, cu toate secretele copilăriei noastre.
Nicolae Popescu
Pricop vorbește cu fie-sa: Tincuțo, înțeleg foarte bine, hormonii tropăie, vrei să fii cu Mbombo mai mult timp. Uite, îl poți aduce la tine pă furiș, ai camera ta, intră pă fereastră, iese la fel. Fă cum vrei, încearcă-l și p-ăsta, dacă ți s-a pus pata. Numai să ai grijă, știi tu, și să nu afle Vera, ea nu-l halește pă congolezul tău. Bine, nici eu nu joc de fericire, dar o fată am, vreau să fii bine. Doar promite-mi că-i dai o șansă și lui Sile al lu' Caracudă, măcar ăla nu pică sub masă după un pahar cu țuică.
Siranuș Hakobian
Numai ce împlinise frumoasa vârstă de patru ani și realitatea ei era mult mai mare decât a mea. Acolo unde eu vedeam patru pereți, ea vedea veverițe preistorice și mamuți, pentru că tocmai văzusem împreună Ice Age. Mai rău a fost când am vrut să-i închid ușa: mama, ce faci, i-ai prins coada. Am ținut binișor ușa întredeschisă, să aibă loc dihania de T-rex în sufragerie. Lasă ușa deschisă, mi-a zis fiică-mea, că lor nu le plac ușile închise. Greșisem, desigur, și am deschis larg ușa. Și am lăsat și veioza aprinsă.
