Patru dinozauri se ceartă în sufragerie pe împărțeala moștenirii părintești. Cel mai în vârstă zice: eu merit mai mult, că eu am avut grijă de sănătatea părinților. Adevărat, se răstește cea mică, dar cine le-a făcut de mâncare, cine i-a spălat, cine a făcut naveta cu hainele lor în spate? Ai văruit de Crăciun și de Paști, ai fost la sapă la colectiv, cu copilul legat fedeleș? Din fundul pământului aud țipătul mamei: Treziți-vă, copiii mei. I-a apucat râsul, au pus bilețele într-o căciulă și au crezut în noroc.
Laura Stanciu
Rex era ghem de blană. O minune de cățel, de o lună. Unchiul l-a adus cadou nepotului. Ce lăbuțe, uite, mami, ce dinți mici are. I-au luat bobițe, l-au lăsat prin curte să se joace, să crească fericit. Dar cât să crească, pentru că de la o zi la alta, ocupa mai mult loc în casă. De la o păturică, au trecut la pled, apoi la jumătate de covor. Când părea mai mare decât copilul, mama și-a sunat fratele să vină să-l ia înapoi. Soro, dar nu-i un vițel, e Ciobănesc Mioritic, ajunge numai la 50 de kg.
Amalia Melnic
L-am întâlnit la un cenaclu. Era frumos, era șarmant. I-am arătat, răzleț, un text de-al meu. A început să-l critice cu patos. Oh, Dinozaurul meu, ce stai așa vârtos. Am luat satârul, credea că fac friptură, când s-a prins care e treaba, n-a mai apucat să fugă. I l-am înfipt chiar în creastă. L-am tranșat în bucăți mici, l-am dat și cu sare să nu se strice prea repede și l-am înghesuit după canapea. Din păcate, nu mai poți crește acum, Dinozaurul meu, dar ai fost prima mea crimă, nu o să te uit niciodată.
