Aplicația trimitea notificări: Trimite acum praying hands pentru ruda ta. Aparținătorii răspundeau din reflex. În spital, pacienții zăceau cu telefoanele pe piept, ecranele licărind la fiecare rugăciune digitală primită. Într-o noapte, serverele au dat eroare. Lumea întreagă a primit mesajul. Milioane de mâini împreunate s-au trimis simultan. Pacienții au început să tremure, aparatele să bipăie haotic. Dimineață, saloanele erau goale, iar pe podele, telefoanele încă vibrau la primirea rugăciunilor.
Arthur Ianoși
sau beagle-ul care mi-a schimbat viața. Când l-am cumpărat, m-am gândit că e doar un câine, dar era un algoritm ambulant care îmi mușca realitatea în bucăți și mi-o aducea la picioare, plină de bale. Privirea lui? Simboluri imposibil de tradus. Lătra doar în dialect kantian și își marca teritoriul cu interjecții, uneori aveam impresia că nu eu îl plimb pe el, ci el mă duce în lesă spre sensuri pe care nu voiam să le aflu. Și-atunci am înțeles: nu eu am un câine, câinele mă are pe mine. Zâmbesc ca tâmpul tot timpul.
Ana-Maria Butuza
Ulgak împingea lângă foc un tăciune. Îl aruncă plictisit în peretele peșterii și o dungă neagră se prelinse pe piatră. Uhrr, mormăi el mirat. Luă alt cărbune și trase o linie, apoi încă una. Deasupra schiță un cerc și se dădu un pas înapoi. Semăna cu el. Uglu lugu, scânci încântat și puse bine tăciunele. Când vecinii veniți cu carne de brontozaur intrară în peșteră, văzură desenul. Femeia, suflet sensibil, Ugh, îngână fascinată și rămase cu artistul. Era ea destul de puternică să vâneze, iar el doar să deseneze.
