Iulia Stavre
Întruchipez fericirea, spuse fața galbenă râzând până la lacrimi, celorlalți. În consecință sunt cel mai tare dintre voi. Ba tristețea este pretutindeni, ripostă suspinând, prietenul cu gura convexă. Totul este ok, supuse degetul mare, plecând la plimbare de pe ecranul telefonului mobil. Mă rog să reușim să eliminăm sentimentele, spuseră cele două mâini împreunate. Îngerul păzitor le făcu cu ochiul și un semn discret să îl urmeze. Cuvintele muriseră de mult, sentimentele agonizau. Se comunica prin stări și story.
Fabiola Stoi
Deși nimeni din familie nu ne socotea altfel decât identici, el fusese totuși fratele mai mare, cel care venise în lume cu două minute înaintea mea. Aveam secretele noastre și semnele noastre, ne lăsam bilețele cu mesaje codate. Eram noi doi și restul lumii. Toată viața am fost conectați. Primul a plecat el. Mi-a promis că dă semn de dincolo. Am așteptat, dar nu descifram cu mintea decât lumină. Abia când am deschis ochii inimii, am citit clar semnele: inimi și aripi de înger și aure de sfinți.
Gladiola Chete
Am sărbătorit 25 de ani de când m-am măritat cu colegul meu de clasă. Party am făcut cu colegii din liceu care au fost și la nuntă. Aveam un playlist pregătit, dar mi-au cerut manele. Am pus-o pe singura pe care o știu, pe repeat, în speranța că nu se prind. S-au prins, dar nici ei nu știau alta, așa că am dansat vreo jumătate de oră strigând că așa sunt zilele mele, una bună, zece bipxxx, căci noi nu provocăm Universul, invocând răul. Îmi și imaginam un clip cu noi, atunci și acum, cu zeci de shh pe ecran, azi.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În septembrie 2025, grupul are 14.080 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
