Era trecut de miezul nopții când m-am trezit cu palpității. Le simțisem și pe drumul de la mare. Rave, after, chillout. Nu mai știam câte luasem. Cred că dansasem 72 de ore, cu somn furat pe plajă. În noaptea aia am crezut că mor și că-i târăsc și pe ai mei după mine. Nu fiindcă nu-mi păsa. Îmi plăcea haosul, mă mințea că-s liberă. Dar nu era libertate. Douăzeci de ani mai târziu știu. Drogurile chiar omoară. Ai grijă de tine, puiul meu. Ps. Dacă ar fi existat un emoji pentru mame anxioase, l-aș fi pus aici.
Anca Socaciu-Man
Pă vremea vremii pă când trăiam cu omu' cavernelor obișnuiam să scrijelim simboluri pă tăblițe, pă pereți, pă unde apucam. Acu' io cu le consort ne trimitem mesaje codificate cu simboluri. Odată mi-a trimis unu care băga un deget într-o gogoaṣă ṣi io iemoționată m-am epilat ca proasta, m-am parfumat, am zâs hopa acu' mă cere apoi ne fufu romantic. Pă dracu' vine îmi aruncă punga cu făină, drojdie ṣi zice. No, amu facem plăcinte. Ṣi ne-am încins pă bufet, la plămădit. Ce ți-e ṣi cu emoțiconili istea.
Irina Nichifiriuc
Domnul Emo Ji locuia într-un sat pierdut printre câmpurile de orez și mergea la oraș doar o dată pe an. Într-un an își luase pălărie de paie, într-altul chimir de piele de șarpe, iar anul trecut o eșarfă de mătase pictată. Ce să facă dragul nostru Emo Ji cu o eșarfă, vă întrebați? Ei bine, era pentru doamna Smai Li Feis. Anul acesta urma să-și facă, în sfârșit, curaj să o ceară de soție. Doamna Smai Li avea rotunjimile potrivite și era o bucătăreasă desăvârșită. Nu-i rămânea decât să pună întrebarea.
