01.10.2025
Laura Stanciu
Să știi că de ieri m-am supărat pe tine. Mesajul ei de pe WhatsApp a primit un thumbs-up. Adică știi și te și bucuri? Ești atât de sadic? Dacă mă mai faci să plâng pentru că taci, ne despărțim. Alt thumbs-up. Te-am sunat aseară de douăzeci de ori. Nu ți-a păsat. De ce n-ai curajul să-mi spui că nu mă mai iubești? Thumbs-up din nou. Bine, am înțeles. Aici pun punct acestei relații penibile. Irina, sunt colegul de salon al lui Vlad. Aseară a avut un accident și e în ghips. Abia tastează cu stânga.

Titela Durnea
O vizitez zilnic. Îi mângâi fruntea, părul cenușiu și palmele tumefiate. Văd cum i se scurge energia vitală din trupul plăpând, cândva robust. Dar e acolo, cu sufletul ei bun ca o pâine caldă. Sufletul acela care-i dincolo de timp și de orice măsurătoare. Sub aerul încețoșat, ce-i acoperă chipul, încă-i văd zâmbetul. Tot mai stins. E un amestec de bucuria întâlnirii cu eternitatea și tristețea despărțirii de lumescul efemer. Îi întind o bucată de inimă, să-i țină companie, pe drumul spre lumină.

Clara Marinescu
Un emoji e un fast-food emoțional, ambalat colorat, dar fără gust. Un impostor al simțurilor, un sticker galben lipit peste literatură. Ne fură emoția și ne-o dă înapoi ca pe o caricatură. Și culmea, o înțelegem. Nu știe să scrie poezii, dar măcar face cu ochiul. Primesc o inimioară. Asta înseamnă că mă iubește sau că vrea să desenăm împreună pe oglinzi cu sângele obținut din crestarea palmelor? O evoluție ciudată, de la hieroglife la litere și înapoi la desene. Măcar nu-s pe pereți, în peșteră.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.130 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus