Am să vă vorbesc despre pasiunea mea, scobitorile. Admirabile bucăți din lemn, amintind de creștinismul primordial, purtătoare intrinseci ale sevei pământului, capsulate în mici vinișoare ce apar ca niște intarsii părând lipsa unui finisaj, care le subliniază perfecțiunea. Gustul lor, amintind vag de smirna Orientului, această formă de chatarsis lemnos, eliberatoare de păcat, prin lemnul din care va fi fost făcut însuși copacul interzis. Toată noaptea pot vorbi așa. Mi se zice Morpheus al vorbelor. Nu știu de ce.
Adina Drag
Perdeaua tremură la fiecare bătaie de vânt. Se mișcă agitată prin cameră, ridică brațele, încearcă să respire altfel. Deschide laptopul, dar cuvintele refuză să se adune într-o poveste. Îl vede, e aproape de ea. Provocator. Mincinos. Îi știe gustul prea bine. De ceva vreme nu mai are putere asupra ei, nu poate duce un vis până la capăt. Ești inutil, îi strigă, dă-mi o noapte-ntreagă, poți? Dă-mi ce-a rămas până mâine. Tunetul o face să tresară. Îl înghite iute și se scurge ca ploaia pe sticlă.
Dorin Vasile
Laboratoarele Valéry creaseră inițial adenotrilul ca un sedativ experimental. În rapoarte, părea doar o variație tehnică, un compus secundar. Dar cu primele capsule de Noctium, rezultatele au devenit imprevizibile. Pacienții nu mai adormeau: erau transferați, parțial, în existența altora. Retrăiau viețile părinților, ale copiilor pierduți, ale iubirilor îmbătrânite. Nu ca amintire, ci ca realitate secundară, crudă și inevitabilă. Oficial, fenomenul era descris drept activitate onirică intensificată.
