Cât e ora? Unu noaptea. Cred că acum mă înghite. Nu. S-a dus la toaletă. A câta oară? Nu e de la prostată, e că ai insomnie, ți-a zis doctorița. Hai, înghite-mă. Nu mai suport așteptarea asta. Am fost creat cu un rost. Atâția oameni au stat în laboratoare, s-au făcut experiențe pe șobolani pentru a se valida rezultatele înainte de a fi pus pe piață. Cum ar fi să știi că ești atât de aproape să-ți împlinești rostul și să fii împiedicat de teama unor reacții adverse? Ce contează puțină amețeală? Hai. Mă ia somnul.
Iulia Stavre
Sunt un somnifer fără somn, cu extract de valeriană și lavandă. Noaptea, pe rafturile drogheriei, în general, medicamentele dorm. Doar la cosmetice se face chef. Fardurile, pudrele, cremele, parfumurile sunt pur și simplu inabordabile, fumează și beau în fiecare noapte. Chicotesc citindu-și una alteia reclama ce promite tinerețe veșnică. E concursul lor de frumusețe. Nu îndrăznim să le atragem atenția pentru că sunt foarte tupeiste. Astă seară au văzut că nu dorm și m-au invitat în juriu. Cred că mă duc.
Gabriel Moldovan
Alunecă pe gât ca o decizie pripită. Aștept somnul. În locul lui apar ferestre ciudate. Prima dă spre strada copilăriei, unde tata fumează și tace. A doua spre un coridor de spital, la capătul căruia un eu mai bătrân îmi face semn să îi iau locul. A treia spre o cameră de hotel cu o femeie al cărei chip e pe jumătate gol. Îmi spune doar atât: dormi și uită. Pastila nu aduce somnul, ci o veșnică veghe. Real și imaginar se amestecă. Nu mai disting care e patul meu, care e strada, care e femeia cu jumătate de chip.
