Acum e rândul meu, spuse bărbatul de lângă șemineu, care ascultase poveștile celorlalți. Nu întâmplător ne-am adunat aici, la han, zise. Hangiu, dă-le un vin din partea mea, să savurăm povestea cum se cuvine. Și pentru că e deja noapte, am să vă povestesc despre somn. Omul povesti despre călătorii nocturne pe ape, apoi reveni brusc: dar povestea mea nu e despre vise și pescuit, ci despre veșnicie. E despre somnul cel veșnic ce mi-a fost dat să vi-l aduc. Călătorii îl priviră curioși, sorbind din vinul hangiului.
Pompilian Tofilescu
Nopțile deveniseră lungi pentru obiectele din dormitor, mai ales pentru patul gol și cutia de plastic albă, de pe noptieră. Hmm, oare om găsi ceva în memoria saltelei cu memorie, se miră șifonierul, ale cărui uși nu le mai deschisese nimeni de ceva vreme. Urma a două trupuri fără cap. Pentru că urma frunților lor a rămas în memoria pernei cu memorie, răspunse veioza. I-ai văzut când au plecat, continuă să întrebe șifonierul. Pe el da, că eram aprinsă. Pe ea nu, am simțit doar când a așezat cutia goală lângă mine.
Andra Toropoc
Lucrase la pompe funebre toată viața, însă la bătrânețe a început să aibă coșmaruri. Ciudat, el care era uneori atât de obosit încât ațipea-n sicrie. După alt coșmar, s-a dus la fostul loc de muncă. Luna lumina vitrina cu așternuturi pentru somnul cel mai lung și acolo era și o pernă brodată cu numele lui, cadoul primit la pensionare dar pe care-l uitase printre lințolii. Ajuns acasă a pus perna sub obraz și-a adormit în mirosul familiar. Încă dormea când în oraș se vorbea de spirite evadate printr-un geam spart.
