Nopți la rând, cu eleganța femeii ce știa că așteptarea e iubire, Penelopa stătea în salonul ei cu vedere spre mare. Pretendenții cu flori, vin și promisiuni, sperau să-i fure inima. Amâna politicos: când termin giulgiul digital pentru tatăl lui Ulise. Complice, servitoarea le picura somnifer în vin. Prinși de aripile lui Morfeus, nu bănuiau vicleșugul, iar ea destrăma giulgiul imaginar. Telemachus, crescut printre umbre, veghea. Ulise s-a întors și somnul pretendenților s-a transformat într-o tăcere definitivă.
Ana Maria Vaida
Totul mi se năruie. Obișnuiam să le spun colegilor de flacon că nu venim degeaba pe lume, ci cu o menire spre care ne îndreptăm negreșit. Nici un sacrificiu nu e în van, răbdăm docili să ne vină momentul. Toată iarna mi-am așteptat rândul. I-am privit pe ceilalți plecând la datorie până am rămas singur. Acum mă îndoiesc de misiunea mea pentru că puterile principiilor active încep a mă lăsa, iar în sertarul ăsta nu a mai umblat nimeni de nu știu când. Nu accept să expir atât de lamentabil cu potențialul neîmplinit.
Ionuț Morariu
Păsările nu cântă în peșteri și nici somnul nu vine în casă străină. Dar tâmpitul nu știe. Crede că eu pot orice. Mă înghite ca pe anafură. A mers așa o lună. A doua doar l-am amețit. Acum se zvârcolește în pat și vorbește cu flaconul gol. Mă înjură de toți sfinții. Dacă aș putea, i-aș spune. Fraiere, te pui cu Maica Chimie? Eu te înghit pe tine, nu tu pe mine. Îl las însă în plata Marelui Farmacist. Care poate-i va zice cum stă treaba cu noaptea cea mare. Unde nu e durere, nici veghe. Doar somnifere fericite că dorm.
