Cum am ajuns aici? Mă trezesc diminețile toată asudată, cu bateria pe minus, părul vâlvoi și cu senzația că ratez ceva esențial. Mă mișc robotic: baia, cafeaua, dulapul de haine, machiajul. Mă trezesc în fața ușii, pregătită de o nouă zi. Chiar sunt pregătită? Ceva lipsește. Nu-mi dau seama, ce. Urc în mașină, birou, e-mail-uri, meetinguri. Mă trezesc din nou acasă. Curățenie, mâncare, sală, duș, somn. O fi fost aievea, totul? Așa a fost ieri, azi, mâine. Nu se schimbă nimic? Arunc pastilele. Azi confrunt viața.
Julia Sandu
L-am înghițit. Degeaba. La 3 sunt iar la geam. Țigara sfârâie tăcut. Teatru la radio, pare doar zgomot alb. Aerul rece mi se strecoară la tălpile goale. Liniște. Becuri licăresc. Peste drum, omul cu vezica hiperactivă. Tipu' de la 2, beat mangă, își ceartă fantomele. Femeia de la 4 râde din nou, alt străin, același ruj. Adolescenții se pupă, stângaci parcă pentru totdeauna. Poate somnul fuge ca să-mi lase noaptea întreagă. Într-o seară, fără să știu, voi adormi și eu, ca farul stins, împăcat că a vegheat destul.
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Ai înghițit pastila și aștepți. Cum ce? Liniștea. Somnul s-a rătăcit undeva pe drum, iar tu ai rămas agățat între trezie și uitare. Acele ceasului se învârt fără sens. Și printre umbrele ce se întind pe pereți vezi rânjetul pilulei ce și-a atins scopul, te-a încorsetat, lucid, într-un coșmar în care nu există mântuire. Mintea îți e prinsă în noaptea fără final, încerci să vorbești, glasul ți se lovește de tavan și îți cade amețit pe piept. Și înțelegi că nu-ți pasă când vei dormi, ci dacă vei mai putea să te trezești.
