Vrei joooci? Mama se uită zâmbind la mine. Canapeaua se transformă în trambulină. Dino e spectatorul meu. Începe să vorbească. Vrea să îmi fure nasul. Fug, sar, mă dau peste cap. Vreau nasul înapooooi. Îl înșurubez în mijlocul feței. Tatiii. Vrei joooci? Dino mi-a luat urechea. Zbooor. Cânt. Goool. Intram în tărâmul poveștilor. Dino vine cu mine. Dino ascultă. Trambulina e pat acum. Mă ascund. Perna e moale. Nu vreau liniștea asta. Dino mai vrea poveeești. Tatiii? Mamiii? Uff, iar i-am adormit.
Pompilian Tofilescu
Dom'le, e bune și cărțile ăștia la ceva. De exemplu pe mine m-adoarme. Seara, când sunt obosit de obosit, bag o juma de pagină dintr-o carte primită de la un amic care cică e scriitor și gata. Dus am fost. Tot amicu' ăsta mi-a zis de un grup de pe feisbuc, ficțiuni reale. Mișto, am zis (deși era mai mișto să fi fost pe tictoc), are doar cinci sute de litere, m-adoarme repede. Dracu m-a pus. De exemplu acu, e 3:28 dimineața, sunt la textu' 257 și mă râd și plâng ca prostu' de unu' singur, în pat.
Marina Borzescu
Noaptea întindea rădăcini prin pereții casei. Tânăra, cu ochii deschiși, respira greu. Șopti o rugăciune și bău somniferul. Din dulap auzi un scârțâit, apoi un șuierat lung. Nu era vântul, părea ceva viu. Sări din pat, tremura, căută întrerupătorul. Pendulul bătea sacadat, pași grei urcau scările. În oglindă își văzu reflexia distorsionată, părea bătrână. Clipi. Lumina se stinse și mintea i se încețoșă. Voia să fugă dar ușa se închise cu un trosnet. Întunericul o învălui, noaptea devenise un loc și acel loc o voia.
