Tati, nu pot să dorm. Spune-mi, te rog, o poveste. Dar să fie una adevărată. Acum mulți ani, un bătrân a găsit într-un magazin de antichități un stilou. Era foarte scump, dar i-a plăcut atât de mult, încât l-a cumpărat fără să stea pe gânduri. A crezut că e un stilou obișnuit, dar cu timpul a observat că din ce scria mai mult cu el, dintr-atât mai tânăr devenea. Tati, asta nu e o poveste adevărată. Ba da. Și bătrânul ăla mai trăiește? Da, dar acum trebuie să doarmă, fiindcă mâine merge la școală să învețe să scrie.
Adina Colțea
Tremură rău din toate încheieturile. Cana îi scapă din mână. Pastila lovește gura strâmbă, ricoșează și dispare prin grila din pardoseală. Se apleacă s-o caute, dar ochiul îi lunecă și el prin scurgere și se rostogolește la vale. Se lovește de ziduri albe, străduțe înguste, o fereastră spre mare, scări abrupte, un port. Vâsla unui pescar o zvârle în larg. Și marea o înghite pe loc și toată nesfârșirea se liniștește pe dată. O liniște îndelungă, de piatră. De atunci, oamenii îi spun Marea Moartă.
Aurelian Țolescu
În fiecare noapte, bărbatul își așază pastilele lângă pernă, ca pe niște soldați pregătiți să lupte pentru somnul lui fragil. Îl apasă singurătatea și teama de nesomn, de orele goale ce par nesfârșite și apăsătoare ca zidurile reci ale unei închisori. Dar vinul roșu, turnat cu generozitate în paharele date pe gât, îi adoarme repede gândurile și îi leagă pleoapele. Somniferele rămân să aștepte, tăcute și reci, plantoane ale nopților lungi, puțin pilite de duhoarea licorii Zeului Bachus și asurzite de sforăiala lui.
