Mama spunea că dacă-ți calci rufele e semn de independență. Tata spunea că bărbatul nu calcă. Punct. Cămașa stă pe masă. Fierul scuipă abur ca un dragon domesticit. Întind, presez, ridic. Totul pare sub control. Cutele însă nu dispar. Se ascund doar. Le împing dintr-un colț în altul până când nu se mai văd. Dar ele, ele rămân acolo. Așa și eu. Mut greșelile, le presez, le ascund. Cămașa-i călcată, dar știu adevărul. Adevăru-i că netezesc suprafața în timp ce miezul rămâne frământat.
Gheorghiță Mircea
Rar dorm. Ziua beau și scriu, iar noaptea calc rufele în spălătoria lui Lee de pe 13st. De ce un absolvent de litere alcoolic ca mine calcă cearceafuri? Pentru mirosuri. Nasul meu poate vedea pe cel ce a dormit pe acel cearceaf care i-a absorbit mirosul, amprenta lui olfactivă care îmi spune totul. Fiecare om are două mirosuri aparte, unul genetic și altul modificat de personalitatea sa. Dimineața livrez. Când îmi deschide, o văd întocmai. Un secret; mirosul tău nu îl simți, dar vei simți mirosul celei compatibile.
Mona Zelenco
Cărbunii încinși sfârâiau în călcător. Fetița își suflecă mânecile, așeză scăunelul în fața mesei, se urcă, și începu să calce grămada de rufe. Avea nouă ani și își pierduse copilăria pe drumul dintre baraca în care locuia cu familia și casa stăpânei. Trei suflete chinuite așteptau în tăcere colțul de pâine ce venea ca răsplată pentru truda ei. Din primele secunde, viața a întâmpinat-o cu lovituri. A învățat de timpuriu că rănile sufletești sunt adânci și dor, că nu se vindecă la fel de ușor ca arsurile de pe mânuțe.
