Oedipe. Patru actori cu mușchi sculptați mă ridică deasupra mulțimii, pe un fel de farfurie. Eu dreaptă, încorsetată, mândră, dar pe sub fustă îmi țin genunchii pregătiți să echilibreze inexactitatea coordonării lor. Din sală arată maiestuos, dar la repetiție mă clătinaseră rău. Ajunsă sus răsuflu ușurată, număr însă clipele până când mă vor pune din nou jos, scăpată de pericol. Peste artiștii ce umplu scena privesc fix spre loja centrală ca să-mi păstrez echilibrul și gândesc, e frumos în vârf, dar nu e ușor.
Andra Toropoc
Vârsta e interesantă, tortul însă pare anemic, poate dacă scot din lumânări, daaa mult mai bine se vede urarea de ciocolată: suta, dar nu sunt gata, aleg viața nu lopata. La Capșa voiau să scrie ceva banal, însă l-am decorat singură acasă. E mișto, cum zic nepoții, hai să mai scot câteva, îmi place să-i văd cum numără și-apoi șușotesc, vai, are alzheimer. Zâmbesc și, de pe treapta de sus a portativului, dau tonul, mulți ani trăiască. Se lălăie, eu le arăt cadoul ce mi l-am făcut și se-ngrozesc, iarăși cu parapanta?
Fabiola Stoi
M-a lovit inspirația și am patentat-o. Vindeam apă fără colesterol, doar eram în țara tuturor posibilităților. Așa am prins top 500 Forbes. După câțiva ani, mi-au închis afacerea pe motiv de escrocherie, așa că am investit totul într-o companie de asigurări. Eram atât de sus, că falimentul nu a fost o cădere, ci un picaj flagrant. M-am izbit de podeaua închisorii. Mai am un an. M-am lăsat de speculații dubioase. Aștept să ies. Afară mă așteaptă cea mai mare avere. Are 5 ani și iubește unicornii.
