20.10.2025
Monica Bologa
Nu mai am nicio scăpare - o să cad în gol de la etajul opt. Stau chircită cu genunchii la piept, cu ochii închiși, și aștept căderea. Nu vreau să mă salveze niciun buton, nicio speranță, niciun om. El m-a părăsit; casa mi-e goală, inima vraiște și am rate la bănci. Frânghiile trosnesc una câte una, un scârțâit metalic mă ridică în picioare; apăs disperată toate butoanele, bat cu pumnii în ușă. Telefonul mă trezește din cădere. Este el. Vrei să ne-ntâlnim? - OK. Ne vedem la ora patru, la etajul opt, în lift.

Yuka Brevi
Obligatoriu, ochii stau în podea. Nici mort nu te uiți la ea. Respiri încet, fără să oftezi sau să tușești; altfel, se poate interpreta. Nu miști, nu-ți aranjezi freza și, atenție, nu te scarpini, oricât de tare te-ar strânge echipamentul. Cât poate să dureze? De te ia cu amețeală și-ncepe să ți se pară că miroase a mosc, scorțișoară sau patchouli, ești pierdut. Blochezi liftul între etaje și acționezi fără creier, fără mâini, fără mamă, fără tată. Eu n-am pățit-o, dar am auzit povești adevărate la pauza de țigară.

Arthur Ianoși
O, nobilă cutie de fier ce urci și cobori precum roata destinului, glasu-mi ascultă. Dacă ușa împotrivi-se-va-mi, drept sta-voi și respira-voi nu, ca vecinii să nu socoată că împrumut aer și dacă vreunul ofta-va, nu-l lua-voi drept fantomă, ci suflet rătăcit, iar de corabia blocase-va, recita-voi sonete, căci tu, cutio, nu ești decât un tiran vesel ce cu ecouri răspunde-vei-mi. Blestema-te-voi să mă încoronezi stăpân peste pereți și tăceri suspendate, iar eu, precum un Hamlet, cu un strigăt de ajutor sparge-le-voi.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus